Lions Clubs International · District 124 România

← Înapoi la activitățile cluburilor

Lions Club Ploiești

Tabăra de matematică de la Câmpulung Muscel, 19–24 iulie 2026

Clubul
Lions Club Ploiești
Data de început
19 iulie 2026
Data de sfârșit
24 iulie 2026
Tipul activității
Proiect de serviciu
Cauza
Tineret
Moneda
USD
Fonduri donate
500
Beneficiarul acțiunii
—

Descrierea activității

Între 19 și 24 iulie 2026, Lions Club Câmpulung Negru Vodă a organizat Tabăra Națională Lions de Matematică, deschisă tuturor cluburilor din district. Au participat 15 elevi care au trecut anul acesta în clasa a VIII-a.

Lions Club Ploiești a trimis doi elevi din Ploiești: Deliu Alexandru Constantin, de la Școala „Sfântul Vasile”, și Ionescu Elia, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Ambii sunt pasionați de matematică și au participat la mai multe concursuri locale, pe care le-au și câștigat. La Câmpulung, copiii au beneficiat de cazare și masă, precum și de îndrumarea unor profesori-mentori, colaboratori ai Gazetei Matematice. Contribuția clubului a fost de 500 de dolari.

Cei doi elevi au fost foarte bucuroși de zilele petrecute în tabără, de exercițiile rezolvate și de programul distractiv oferit de organizatori. Ionescu Elia a obținut Premiul I, cu punctaj maxim. Lions Club Ploiești mulțumește Lions Club Câmpulung pentru posibilitatea de a participa la această tabără.

Imagini

Activitate raportată de club în MyLCI (SA-09982026).

Alte activități recente